Formare

Profesia de muzicoterapeut s-a dezvoltat foarte mult si acest lucru este dovedit de numărul în creștere al ofertelor educaționale ale acestei ramuri.

Persoanele care își doresc o carieră în muzicoterapie trebuie să aibă în vedere necesitatea formării academice atât ca muzician cât și ca terapeut. Aceste două direcții profesionale sunt esențiale pentru a servi nevoilor destinatarilor muzicoterapiei – persoanele de toate vârstele, din toate categoriile sociale, cu probleme psihice și emoționale, cu sau fără dizabilități.

Este important de menționat, în primă instanță, că oferta formărilor academice în domeniul Muzicoterapiei diferă în funcție de regiunea Europei, de parcursul istoric, abordarea psihologică predominantă, de recunoașterea legală al profesiei etc.

Programele de învățămât diferă în funcție de structura cursurilor, perioada de studiu, cerințele de admitere, taxa de școlarizare etc.

Un aspect foarte important și comun tuturor programelor de învățământ în acest domeniu, din Europa, este acela al formării clinice și al stagiilor de practică.

Europa oferă o varietate de cursuri de la Studii de licenţă, Master, diplome post-universitare (după absolvirea studiilor de Master), programe avansate și studii doctorale.

La ora actuală în Europa există 119 de formări în muzicoterapie din 45 de țări,  multe dintre acestea la nivel de Master.

Exercitarea profesiei de Muzicoterapeut este condiționată de o formare bazată pe standarde consensuale în toate formele de studiu acreditate existente în Europa.
(Extras din Ioan Bradu Iamandescu, Muzicoterapia Receptivă, Angelica Postu, Formarea profesională a muzicoterapeuților Editura Grafoart, Ediția 2020)